Autoritățile au confirmat două noi cazuri e coronavirus în România. Este vorba e un bărbat din Maramureș și o femeie din Timișoara. Secretarul de Stat...
Campania națională de prevenire a furturilor din locuințe „Hoții îți invadează intimitatea”, inițiată de Poliția Română în parteneriat cu Feroneria Arad, a ajuns azi la...
În această săptămână, când au derulat programul „Școala Altfel”, polițiștii de prevenire au fost partenerii Liceului Teoretic “Emil Racoviță” din Baia Mare, în cadrul celui...
Perechea de sportivi David Soponar și Izabella Bartha de la clubul Prodance 2000 Baia Mare vor participa la Campionatul Național de Dans Sportiv al României,...
În această săptămână, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, sprijiniţi de cei din cadrul Secției 7 Poliție...
Agitaţie mare la Judecătoria Baia mare, azi. Toate procesele au fost suspendate, oamenii fiind evacuaţi din clădire, asta după ce s-a primit un plic cu...
Una dintre cele mai constatate infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice este conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Atunci când persoana testată cu aparatul etilotest...
Primul pacient cu coronavirus a fost confirmat în România de autorităţi, o conferinţă urmând a fi susţinută de ministrul Victor Costache și Raed Arafat. Se...