Revenim cu informații pur și simplu devastatoare dintr-un raport de control de la Ocolul Silvic Vișeu! Acesta raport a ajuns pe masa ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna. Totodată, deficiențele trebuia remediate în 60 de zile de către Direcția Silvică Maramureș. Credeți că așa s-a întâmplat? Nici vorba!!! Raportul a fost ținut ”la sertar”.
La 8 luni distanță de la control, www.vasiledale.ro a pus mâna pe el! Așa că vom facem public părți importante din acesta. Înainte de a spicui din raport, să mai spunem doar faptul că acesta a fost efectuat în perioada 7-23 iulie 2021. În luna septembrie a aceluiași an, același Ocol Silvic a mai trecut printr-un control. Și acest raport ar fi unul devastator. Numai că este ținut ”la sertar”. Unde? La RNP, spun sursele noastre. Nu pentru mult timp, vă asigurăm de acest lucru.
De la ce au pornit verificările?
Așadar au fost verificate Garda Forestieră Cluj, Direcția Silvică Maramureș, Ocolul Silvic Vișeu și Administrația Parcului Natural ”Munții Maramureșului”. Totul a pornit de la multe sesizări primite la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Spicuim din acestea: ”șeful de ocol l-a transformat în ocolul său privat, cu știința și participarea șefilor săi (…). Au fost ținuți acolo (…)”. ”Șeful de ocol refuză să âncheie contracte de administrare a pădurii proprietarilor privați, și le încheie doar cu cine vrea el (…) realizează contractele cu de la el putere fără să respecte legea (…)”. ”(…) Valea Peștilor și Valea Rea, Novățu și Novicioru sunt efectiv decimate la această oră de hoții de lemne. El personal le-a zis unde să taie și cum să facă, mai multe persoane sunt care pot declara asta. În perioada campaniei electorale s-au transportat sute de căruțe de lemn, furate de pe Vaser”. ”se marchează mai mult decât scrie în amenajamente”. ”(…) șeful de ocol a făcut două case a câte 400 mp, a cumpărat apartamente la Baia Mare și Cluj, mașini, spațiu comercial de 2500 mp, zeci de hectare de pădure – unele sunt trecute în declarația de avere, altele nu”. ”În ultimii doi ani ocolul silvic a trebuit să plătească la Primăria Vișeu de Sus peste 2,5 milioane (…) pentru că nu au administrat cum trebuie pădurea primăriei. Și acum au fost controale de la Garda Forestieră pentru pădurea primăriei și sunt două dosare penale, unde s-a constatat că s-a tăiat lemn ilegal și sunt pagube de peste 15.000.000 lei noi”. ”(…) la ocolul sivic Vișeu a fost un așa zis furt din casierie de 120.000 lei”. Controlul a fost efectuat de consilieri din cadrul Direcției Corp Control, Integritate și Anticorupție dar și personal din cadrul Gărzii Forestiere Cluj.
45 de pagini A4 de constatări ale deficiențelor
În urma controlul efectuat la OS Vișeu s-au constatat deficiențe, încălcări ale legislației, pagube – toate descrise în amănunt pe aproape 45 de pagini A4. Acestea trebuiau remediate iar prejudiciile recuperate. Menționăm și faptul că pagina nr. 44 este complet albă. În mod normal acolo ar fi trebuit să se încheie capitolul 6!!! Toate aspectele sesizate au fost verificate. Unele s-au adeverit, altele au fost infirmate. Exemplificăm cu fotocopii din raport
Nu o să intrăm în amănunte, pentru că sunt extrem de multe. Din acest motiv vom trece direct la punctul 8 – Măsuri propuse. Astfel la 8.1. se spune: ”Sesizarea Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării cercetărilor specifice față de aspectele consemnate la capitolul 6 din prezentul raport (răspunde Direcția Corp Control, Integritate și Anticorupție)!”. La capitolul 8 alin. 3 s-a dispus ”transmiterea unui extras din prezentul raport către RNP Romsilva pentru a lua la cunoștință despre aspectele consemnate la capitolul 6 și a dispune remedierea deficiențelor constatate cu obligația de a informa conducerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor despre măsurile luate în teremen de 60 de zile de la primirea raportului”.
Suntem curioși dacă acest lucru chiar s-a întâmplat! Nu de alta dar în lunile septembrie – octombrie la OS Vișeu a avut loc un alt control iar raportul ar fi unul și mai devastator.
CITEȘTE ȘI:
1 mesaj
Nimic surprinzator. Mafia lemnului din Maramures face ce vrea, acoperita de functionarii silvici. Pagube de zeci de milioane, sute de hectare rase. Si omul de rand isi ia dosar penal pt o caruta de uscaturi.