BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: Cinci brazi falnici și sănătoși au fost găuriți de persoane necunoscute. Vor să îi ”omoare” pentru a-i tăia?

Incident mai puțin obișnuit pe în zona centrală a municipiului Baia Mare. Cinci brazi sănătoși au fost găuriți, clar intenționat, de persoane necunoscute. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat acolo și nici care este scopul.

Oamenii cred că în găurile făcute s-ar introduce diferite substanțe care să ducă la uscarea arborilor, ca mai apoi să fie tăiați.

“Am dispus să se efectueze cercetări. Se caută în momentul de față pe camerele private sau de la agentii economici din zonă, posibili vinovați sau indicii. Politia Locala Baia Mare prin Biroul Protecția Mediului cercetează cazul!” ne-a transmis Doru Dăncuş, viceprimar cu atribuții de primar.

Sursele noastre spun că până astăzi camerele de supraveghere nu au scos la iveală mare lucru. Și asta deoarece acestea nu bat în zona respectivă. Totuși polițiștii locali de la Biroul de Protecția a Mediului ar discutat cu locatarii din zonă, dar și cu agenții economici. Totodată s-au verificat și anumite societăți comerciale care au efectuat sau efectuează lucrări în anumite imobile din zona respectivă.

Noi vom urmări cazul și vă vom ține la curent cu evoluția acestuia.

Te-ar putea interesa si

BOTIZ: Şoferiţă încarcerată, după ce s-a răsturnat cu maşina (FOTO)

Vasile Dale

Guvernul are planuri mari cu pălinca românească. Producătorii cer ajutor, pentru a fi în rând cu legea. „Problemă cu vânzarea”, spune Zetea, unul dintre cei mai vechi producători de pălincă din Maramureş

Redactie

FOTO / VIDEO: Sighetean arestat preventiv pentru trafic de droguri. Altul a primit control judiciar

Redactie

1 mesaj

lesc aprilie 29, 2024 at 6:48 am

100% asta e scopul. sa ii omoare apoi sa-i taie. probabil au deranjat ceva cretin la care ”ii tine de umbra”

Raspunde

Dă-i un răspuns lui lesc Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.