Important

Activități preventive desfășurate de jandarmii montani cu copiii din Cupşeni

Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Țibleș continuă activitățile preventive astfel că în cursul zilei de ieri, au fost alături de elevii Școlii Gimnaziale din localitatea Cupșeni.

În cadrul acestei activități copiii au primit sfaturi preventive pentru promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, prevenirea și combaterea violenței, dar și aspecte legate de cunoașterea legislației în domeniul respectării ordinii și liniștii publice.

De asemenea, aceștia au învățat care sunt regulile deplasărilor pe munte, cum trebuie să fie echipați și ce trebuie să facă atunci când se vor afla în situații dificile.

Scopul acestor activități este promovarea ideii de educare a copiilor de a-și petrece copilăria în armonie, solidaritate şi respect reciproc.

Te-ar putea interesa si

SAFETY CASH – SANCȚIUNI DE PESTE 200 000 LEI APLICATE DE POLIȚIȘTI ÎN URMA CELOR 52 DE CONTROALE

Redactie

16 ucraineni depistați la frontieră Maramureșului cu Ucraina

Redactie

Editorial – Plimbare în țara care te vrea prost. Gunoaiele menajere copiază comportamentul tipic românesc! Temporar!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.