BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

FOTO / ACCIDENT PE DJ 186: Maşină cuprinsă de flăcări după ce s-a izbit de un gard şi de un copac. Şoferiţa a ajuns la spital

Aseară 18 iulie, la ora 20.28, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au intervenit la un accident rutier produs pe D.J. 186.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o tânără, de 19 ani, din Bârsana, dinspre Oncești înspre Vadu Izei, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil precum și cu un copac de pe acostamentul drumului.
La fata locului a intervenit un echipaj S.M.U.R.D. și Detașamentul de Pompieri Sighetu Marmației, care au procedat la acordarea primului ajutor al conducătoarei auto precum și la stingerea incendiului propagat la autoturismul implicat în accident, care a ars în proporție de 95%.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, ulterior fiind condusă la Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale precum și recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabiliri cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările.

Te-ar putea interesa si

ULTIMĂ ORĂ: Curierul din Viile Apei a fost găsit. Nu s-a găsit niciun leu din cei 150.000 lei

Vasile Dale

DE CE IGAMING-UL MERGE DIN SUCCES ÎN SUCCES

Vasile Dale

Continuă distribuirea testelor rapide antigen, COVID-19, în şcolile din judeţ

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.