BREAKING NEWSImportant

FOTO – Acțiune informativ-preventivă desfășurată în gara CFR Baia Mare

Vineri, 1 septembrie, polițiștii Biroului Județean de Transporturi Maramureș, împreună cu polițiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri și a faptelor antisociale în gara CFR, precum și în trenurile care circulau.

Polițiștii au oferit informații menite să conștientizeze tinerii cu privire la pericolele la care se expun, precum și consecințele negative ale consumului de droguri și substanțe psihoactive asupra sănătății acestora. De asemenea, polițiștii au transmis cetățenilor informații cu privire la prevederile legislative în materia traficului și consumului de droguri.

Doritorii au avut ocazia de a experimenta aceste stări cu ajutorul ochelarilor speciali care simulează efectele induse de consumul de alcool și droguri.

Te-ar putea interesa si

Ionuț Uivarosi și Frații Toma dau startul la distracție (nunți, botezuri, zile de naștere) în 2021

Vasile Dale

ÎNTR-O SINGURĂ ZI: 15 permise de conducere suspendate de poliţiştii maramureşeni

Vasile Dale

APRECIERE: Poliţiştii cu merite excepţionale au fost avansaţi în gradul următor înainte de termen

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.