BREAKING NEWSImportantTara Codrului

Accident rutier cu cinci victime în Gârdani, printre care doi minori de 2 și 4 ani

Ieri, 02 octombrie, la ora 16.29, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în localitatea Gârdani a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat de 67 de ani din Baia Mare, a pierdut controlul autoturismului la intrare în localitatea Gârdani, a pătruns pe sensul opus de deplasare, a lovit un indicator rutier și un stâlp din lemn și a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a direcției de deplasare.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, a doi minori în vârstă de 2 respectiv 4 ani, precum și a doi adulți de 39 de ani. Victimele se aflau în calitate de pasageri în autoturismul implicat în accidentul rutier. Acestea au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă nicio persoană nu a rămas internată.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.     

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.  

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO – Clipe de teoare pentru o familie de maramureșeni: Le-a explodat plita de sticlă a aragazului în timp ce prăjeau gogoși. OPC Maramureș a fost sesizat

Vasile Dale

ACUZAȚII EXTREM DE GRAVE: Direcția Silvică Maramureș prin OS Vișeu ar fi vândut prin licitație 912 mc de lemn fasonat care NU EXISTĂ. Poliția a fost sesizată

Vasile Dale

DRAGOMIREȘTI: Mandate de percheziție domiciliară puse în executare de polițiști (galerie foto)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.