BREAKING NEWSNationalRecomandate

FOTO: Un fost elev a intrat cu o macetă într-un liceu din Satu Mare. A fost prins de jandarmi

În timp ce se afla în misiune în zona instituțiilor de învățământ, conform Planului Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară întocmit la nivelul județului Satu Mare, o patrulă de jandarmi a fost sesizată de administratorul unui liceu situat pe strada Mioriței din municipiu despre faptul că în curtea școlii a pătruns fără drept un fost elev, care amenință elevii.

La vederea oamenilor legii tânărul a încercat să fugă, dar a fost interceptat de patrula de jandarmi.

După legitimare, jandarmii i-au comunicat tânărului că-i vor face un control corporal, moment în care tânărul a rupt-o la fugă încă o dată.

Din nou jandarmii l-au interceptat, l-au imobilizat, iar cu ocazia controlului corporal efectuat au descoperit motivul tentativei de alergare. Tânărul avea asupra sa un baston telescopic din metal, un box şi o macetă.

Acesta a fost condus la sediul IJJ Satu Mare, unde i s-au întocmit actele de sesizare, urmând ca cercetările să fie continuate de către instituțiile abilitate.

„Totodată, încurajăm atât elevii, cât și dascălii să apeleze Numărul Unic Național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență exercitată asupra copilului”, spun reprezentanţii IJJ Satu Mare.

Te-ar putea interesa si

PERCHEZIŢII DOMICILIARE: Contrabandişti de ţigări din Ocna Șugatag, Bârsana și Breb, „călcaţi” de poliţişti

Redactie

Intervenţie Salvamont într-o zonă greu accesibilă din Cavnic pentru transportul unei femei bolnave

Redactie

PREMIERĂ: Falsul medic stomatolog pus în libertate sub control judiciar. Sechestru pe ”cabinet”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.