Important

Senatorul Niculescu Țâgârlaș, intervenție în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European


Senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș: ”Cu toate că România dispune de o legislație eficientă împotriva corupției, este regretabil faptul că există multe situații în care condamnații din țară găsesc adăpost în unele state membre, ceea ce afectează încrederea cetățenilor în sistemul de justiție”.
Luni, 4 decembrie, la Bruxel, în cadrul ședinței Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European a fost abordată și problematica privind statul de drept și lupta împotriva corupției .
Prezent la lucrările Comisiei LIBE, senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș a luat cuvântul la sesiunea dedicată luptei împotriva corupției. Acesta a mulțumit Comisiei pentru sprijinul acordat României pe parcursul întregului proces de ridicare a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), menționând progresele realizate de statul român în consolidarea statului de drept și a luptei pentru combaterea corupției, aspecte regăsite și în Raportul pe 2023 privind România.
România a făcut progrese semnificative în digitalizarea declarațiilor de avere și în asigurarea transparenței finanțării partidelor politice, măsuri esențiale pentru consolidarea integrității în funcțiile publice și creșterea încrederii populației în sistemul judiciar. Cu toate acestea, senatorul liberal a menționat faptul că persoane condamnate pentru corupție în România sunt extrădate cu greutate de anumite state europene, în vreme ce în cazurile altor condamnați extrădarea este extrem de facilă.
În contextul menționat, senatorul liberal susține nevoia unei colaborări europene consolidate, pentru a remedia aceste situații și a restabili încrederea în actul de justiție.
„Este esențial ca justiția să inspire încredere prin aplicarea riguroasă a legilor. Prin angajamentul nostru ferm, vom contribui la o reformă reală, diminuând corupția și consolidând încrederea populației în sistemul judiciar” a concluzionat senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Te-ar putea interesa si

Brian Cristian, deputat USRPLUS: “Ministerul Tineretului și Sportului trebuie să verifice imediat activitatea Complexului Sportiv Lascăr Pană!”

Vasile Dale

FOTO: Reprezentanții PSD Maramureș au plantat puieți de stejar în Băița

Redactie

VIEŢI SALVATE: Situația prelevărilor de organe și țesuturi la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.