Important

FOTO: Un băieţel de 6 ani, felicitat de ziua sa de jandarmii maramureşeni

David este un băieţel foarte simpatic, iar azi a împlinit frumoasa vârstă de 6 ani. Ca orice copil de vârsta lui, este pasionat de mașini și supereroi, însă cel mai mult îi plac mașinile Jandarmeriei și jandarmii.
David visează să ajungă și el jandarm într-o zi, „să se lupte cu oamenii răi și să devină un erou”, așa cum el însuși spune.
„Așa că azi, de ziua lui, am procedat la executarea celei mai frumoase misiuni și anume aceea de a-i face o surpriză plăcută de care să își amintească cu drag. Fără să stăm pe gânduri, cu un tort și am ajuns la petrecerea lui pentru a i-l oferi și a-i cânta La mulți ani. Bucuria dar și surpriza de a-și întâlni eroii în carne și oase tocmai de ziua lui, au fost cel mai prețios cadou pentru David care ne-a îmbrățișat îndelung și ne-a mulțumit cu lacrimi în ochi pentru această şi aşteptăm cu nerăbdare să te faci mare şi să devii colegul nostru”, spun reprezentanţii Jandarmeriei Maramureş.

Te-ar putea interesa si

Cursuri de make-up. Ce beneficii poate aduce formarea profesională a unei pasiuni

Vasile Dale

Programul Zilelor Orașului Baia Sprie 13 – 14 August 22

Vasile Dale

FIŢI PRUDENŢI! Au pretins că efectuează reparaţii la instalaţiile sanitare şi au sustras din casa unei băimărence 1.450 de lei

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.