Sighetu Marmației, capitala istorică a Maramureșului Voievodal a găzduit reuniunea regională a organizațiilor PSD din Regiunea de Nord-Vest, la care au participat președintele Partidului Social-Democrat și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, ministrul Muncii, Florin Manole, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, alături de reprezentanți ai organizațiilor PSD din Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Maramureș.
Programul zilei a început cu o vizită la una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din zona Maramureșului Voievodal, podul peste Tisa, între Sighetu Marmației și Solotvino, proiect aprobat în mandatul în care Sorin Grindeanu a ocupat funcția de ministru al Transporturilor. Investiția este una strategică pentru dezvoltarea economică a zonei și pentru conectarea regiunii la fluxuri comerciale și turistice importante, a arătat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD la nivel central și președinte al Consiliului Județean Maramureș.
„Am ținut neapărat să mergem, de dimineață, la podul peste Tisa, pentru că este una dintre investițiile pe care le-am descentralizat în perioada în care am fost ministru al Transporturilor. Noi am asigurat finanțarea, iar autoritățile locale au reușit să finalizeze această investiție. Acum așteptăm ca și partea ucraineană să finalizeze cei aproximativ 900 de metri de drum până la drumul național, pentru ca acest obiectiv să poată fi pus în valoare. Actualul pod de lemn și-a depășit demult durata de viață și nu a fost gândit pentru trafic greu. Acest nou pod este esențial pentru Sighetu Marmației și, împreună cu centura ocolitoare și celelalte proiecte de infrastructură din zonă, va aduce plus-valoare comunității”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele PSD.
Delegația PSD a vizitat și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației, un loc simbol al memoriei și al suferinței provocate de regimul comunist. Vizita a avut și o puternică încărcătură personală pentru liderul social-democrat, care a regăsit aici imaginea bunicului său, luptător anticomunist din Caraș-Severin.
„Am trăit cu toții un moment emoționant la Memorialul din Sighetu Marmației, atunci când președintele PSD, Sorin Grindeanu, a regăsit fotografia bunicului său printre miile de chipuri ale celor care au suferit în timpul regimului comunist. Este o instituție a memoriei care ne obligă să nu uităm și să nu permitem niciodată revenirea unor astfel de vremuri”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
În cadrul reuniunii regionale de la Sighetu Marmației, liderii și aleșii locali ai PSD din județele Regiunii de Nord-Vest au transmis conducerii centrale a partidului mesajele și preocupările venite din partea cetățenilor, în contextul unei perioade marcate de incertitudine și nemulțumire socială.
„Am avut o întâlnire alături de membrii organizațiilor PSD din Nord-Vestul României: Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Maramureș, la care au participat primari, consilieri județeni, parlamentari, oameni aleși de către electorat în numele Partidului Social-Democrat. Fiecare a venit să prezinte poziția pe care o simte în raport cu electoratul care ne-a acordat încrederea și ne-a trimis în Parlament, în consiliile locale sau județene, în ceea ce privește direcția pe care PSD trebuie să o urmeze. Sondajele arată că 80% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită, iar Partidul Social-Democrat este obligat să ia decizii conforme cu vocea poporului. Iar aici, la Sighetu Marmației, ardelenii noștri și-au transmis mesajul către președintele partidului, Sorin Grindeanu”, a afirmat vicepreședintele national al PSD, Gabriel Zetea.
La rândul său, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat că reuniunile regionale organizate în această perioadă au rolul de a fundamenta o decizie politică matură și responsabilă privind viitorul partidului și raportarea sa la actuala guvernare.
„Am avut a șaptea întâlnire regională, urmând ca a opta și ultima să aibă loc la Timișoara. Facem aceste consultări pentru că, din punctul nostru de vedere, România se află într-un punct de cotitură și trebuie să decidem, cu responsabilitatea celui mai mare partid, care este calea pe care trebuie să mergem. Luni vom avea o consultare cu 5.000 de membri PSD din țară, iar deciziile pe care le vom lua vor fi în concordanță cu ceea ce vor oamenii. Dacă 80% dintre români spun că ne îndreptăm într-o direcție greșită, atunci este clar că trebuie să începem o analiză serioasă a guvernării. Vom începe cu autoevaluarea miniștrilor noștri, pentru că este corect ca această evaluare să pornească din interior, de la cei care fac parte din actuala guvernare”, a declarat liderul national al PSD.
În cadrul discuțiilor de la Sighetu Marmației, secretarul general al Guvernului, Radu Oprea a abordat și tema companiilor de stat profitabile, subiect față de care PSD și-a exprimat public opoziția în cazul unei eventuale listări sau vânzări.„Vreau să facem o distincție foarte clară: nu ne opunem restructurării sau valorificării companiilor de stat neprofitabile, însă ne vom opune categoric vânzării companiilor de stat profitabile. Am cerut chiar interzicerea, pentru o perioadă de doi ani, a vânzării de acțiuni la companiile profitabile ale statului român. Nu poți vorbi despre listarea unor companii strategice fără o analiză serioasă și fără a ține cont de interesul național. În contextul actual, în care alte state europene își protejează activele strategice, România nu își poate permite să facă pași hazardanți”, a declarat Radu Oprea.
Subiectul a apărut surprinzător în ședința de Guvern de joi, când premierul Ilie Bolojan a solicitat introducerea pe ordinea de zi a unui memorandum al vicepremierului Oana Gheorghiu. În mod logic, ar fi trebuit să fie continuate discuțiile purtate cu o zi înainte, în cadrul comitetului de reformă prezidat tot de vicepremier, unde s-a analizat situația companiilor ce trebuie restructurate pentru a îndeplini jalonul 4 din PNRR, care vizează listarea sau restructurarea companiilor de stat.În realitate, nu mai există timp pentru listări serioase, pentru că un proces de listare realizat profesionist durează cel puțin un an și jumătate, doi ani. De aceea, discuția corectă este despre restructurare, nu despre vânzare. Ministerele conduse de miniștrii PSD, precum Transporturile și Energia, au venit deja cu soluții concrete de reformă, ceea ce, probabil, a deranjat, pentru că a apărut ulterior o a doua listă, cea a companiilor propuse pentru listare, a precizat secretarul general al Guvernului, Radu Oprea.
”Este greu de înțeles logica acestei abordări, în condițiile în care alte state europene fac exact opusul. Germania naționalizează furnizori strategici de energie, iar în Spania se discută despre răscumpărarea unor active energetice. În acest context, apare întrebarea: cui folosește listarea unor companii strategice din România? Avem exemple concrete. La Romgaz, unde urmează exploatarea gazelor în 2027, este greu de înțeles de ce s-ar pune problema listării. La CEC Bank, o instituție financiară importantă, cu capital 100% românesc, evaluările vehiculate sunt mult sub valoarea reală. Nu poți lua decizii strategice bazate pe analize superficiale sau pe estimări care nu reflectă realitatea economică. Mai mult decât atât, colegii miniștri PSD nu au susținut această abordare. Nu putem vorbi despre viitorul unor companii strategice fără o dezbatere serioasă și fără a ține cont de interesul național. Este o temă prea importantă pentru a fi tratată superficial sau introdusă pe agenda guvernamentală fără o pregătire corespunzătoare”, a conchis Radu Oprea.
Reuniunea regională a PSD Nord-Vest de la Sighetu Marmației a reconfirmat preocuparea partidului pentru consultarea structurilor locale, pentru evaluarea onestă a actului de guvernare și pentru promovarea proiectelor majore de infrastructură și dezvoltare care pot aduce beneficii concrete comunităților locale.


















