La sediul Ministerul Afacerilor Interne, Romania, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu partenerii, a organizat o conferință națională pentru a marca cea de-a 200-a întâlnire săptămânală a Platformei „Sprijin Umanitar DSU-GOV / FiiPregătit”, eveniment la care Serviciul de Ajutor Maltez în România a fost reprezentat de László Erika, Conducător Național Operațiuni Medicale, Situații de Urgență și Speciale.
Platforma „Sprijin Umanitar DSU-GOV / FiiPregătit” reprezintă un demers esențial care reunește instituții publice, organizații internaționale și reprezentanți ai societății civile pentru asigurarea unui răspuns coordonat în situații de urgență și sprijinirea persoanelor afectate de crize.
Întâlnirea a debutat cu sesiuni plenare, în cadrul cărora au fost prezentate perspective atât de la nivel central, cât și local, fiind evidențiată importanța unei colaborări eficiente și bine coordonate. Ulterior, participanții au lucrat în grupuri tematice, unde au fost discutate direcții de dezvoltare și soluții concrete pentru consolidarea răspunsului comun, iar ziua s-a încheiat cu o a doua sesiune plenară dedicată prezentării concluziilor și stabilirii pașilor următori.
Reuniunea, la care au participat peste 70 de persoane, a demonstrat, încă o dată, că doar prin colaborare putem construi un răspuns mai eficient, coordonat și solidar în fața oricărei provocări.
200 de întâlniri pentru sprijin umanitar: Colaborarea face diferența în situații de criză









