Prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 a fost semnalat un urs în unitatea administrativ-teritoriala Vișeu de Jos, pe Valea Drăguiasa. Au fost anunțate autoritățile administrației publice locale despre prezența animalului sălbatic.
La fața locului se constituie o echipă de intervenție (autorități locale, jandarmi, polițiști, medic veterinar, etc). Inpectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” a Județului Maramureș a transmis un mesaj ”RO ALERT” în scopul avertizării populației de prezența ursului în zo nă. La nivel local s-a constituit o echipă de intervenție în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, care s-a deplasat în zonă și a procedat la stabilirea și implementarea planului de măsuri. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical de prim ajutor UPU-SMURD.
Pentru a evita producerea unor situații care să pună în pericol viața oamenilor sau integritatea fizică a celor care se deplasează pe traseu sau sunt în drumeție, autoritățile recomandă să păstrați distanța față de animalele sălbatice, să nu le hrăniți și să nu le fotografiați.








