ImportantMaramuresul Istoric

DE SEZON: AU RĂSUNAT COLINDELE LA INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ (GALERIE FOTO)

Şi în acest an, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a fost gazda mai multor grupuri de colindători. De la mic la mare, cu vocile încărcate de emoţie, colindătorii au vestit naşterea Domnului Isus, aducând o bucurie aparte în sufletele poliţiştilor.

În prag de sărbători poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureşeni s-au bucurat să asculte frumoasele colinde ale celor care au ales să le treacă pragul. Startul a fost dat chiar de către gazde. Lângă bradul împodobit la sediul instituţiei, poliţiştii au interpretat spre încântarea colegilor mai multe colinde tradiţionale.

Talentaţi, entuziasmaţi şi plini de viaţa, grupurile de copii dar şi alţi colindători în uniformă, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai URBIS, au primit admiraţia şi mulţumirile celor care i-au ascultat.

Şi în curtea Biroului Rutier Baia Mare au răsunat colindele. Poliţiştii rutieri au fost încântaţi de colindele autentice şi vocile suave ale unui grup de colindători, care au ales să le treacă pragul.

Pentru că preţuiesc şi încurajează tradiţiile, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au reuşit să-l prindă ieri pe moş Crăciun şi să-l aducă la sediul poliţiei. Copiii poliţiştilor au fost extrem de încântaţi să primească  cadourile chiar din mâna Moşului.

Conform obiceiului din străbuni, toţi colindătorii au fost răsplătiţi cu mere, nuci, cozonaci, colaci.

Pentru că atmosfera Crăciunului ar fi incompletă fără colindători, conducerea inspectoratului de poliţie le-a mulţumit tuturor celor care i-au vizitat în aceste zile şi le-au urat atât lor cât şi familiilor lor sărbători fericite, cu multă lumină, fericire şi bucurii, asigurându-i totodată că şi în acest an vor fi la datorie pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă, pentru liniştea şi siguranţa comunităţii.

Te-ar putea interesa si

PUȚIN CÂTE PUȚIN: Salvatorii montani din Borșa, în sprijinul familiilor nevoiașe și copiilor sărmani din zonele greu accesibile (foto)

Vasile Dale

FOTO, VIDEO / ACTUALIZARE: Intervenţie în forţă la un incendiu izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din oraşul Cavnic. Dosar penal pentru distrugere

Redactie

VIDEO – MINT CUM RESPIRĂ? Dr. ginecolog Vasile Bodnar (candidat PNL) a fost depistat pozitiv COVID-19. Toți candidații de la Sighet ar putea intra în izolare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.