Maramuresul Istoric

OPRIȚI DIN DRUMUL LOR ILEGAL SPRE SPAȚIUL SCHENGEN: Doi cetățeni din Armenia, depistaţi de poliţiştii de frontieră la Rona de Sus

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – judeţul Maramureş au depistat şi predat autorităților de frontieră din Ucraina, doi cetățeni din Armenia, care intenționau să ajungă în Spațiul Schengen.

Ieri, 24 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, jud. Maramureș, au desfăşurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 01.30, poliţiştii de frontieră au depistat, în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, pe raza localității de frontieră Rona de Sus, jud. Maramureș, doi cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă.

Întrucât persoanele în cauză nu vorbeau limba română, aveau hainele ude și nu dețineau documente de identitate asupra lor, au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetățeni din Armenia, în vârstă de 30, respectiv 33 de ani. Aceştia au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei doi cetățeni din Armenia fiind preluați de autoritățile de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale ce se impun.

Te-ar putea interesa si

PRELUARE ACTUALMM: Cum au evadat de fapt cei doi ucraineni din arestul IPJ Maramureş

Redactie

FOTO: MISIUNE – Au oprit pe trecerea pentru pietoni pentru a-și cumpăra de-ale gurii (actualizare)

Vasile Dale

ACŢIUNE RUTIERĂ: 80 de vitezomani sancționaţi pe mai multe drumuri din judeţ

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.