Eveniment

APELARE NEJUSTIFICATĂ A 112: Un tată a fost sancţionat după ce fiica sa de 9 ani a sesizat dispariţia verişoarei sale

Ieri, 15 septembrie, Poliţia Municipiului Baia Mare, a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către o persoană de sex feminin despre faptul că a fost răpită de pe strada Oborului din municipiu.
Poliţiştii băimăreni au întreprins de îndată activităţi de investigare şi căutare şi, la scurt timp de la sesizare, au reuşit să identifice apelanta, pe strada Grănicerilor din municipiu. S-a constatat că a fost vorba de o minoră în vârstă de 9 ani care a sesizat răpirea verişoarei ei. Tânăra reclamată ca fiind răpită a fost găsită de poliţişti dormind la domiciliul ei.
Pentru nesupravegherea minorei, tatăl acesteia a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform prevederilor Legii nr.61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată.

Vă informăm că, la data de 03 septembrie a.c., a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Guvern nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr.34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului unic pentru apeluri de urgenţă, care prevede sancţiuni mai aspre pentru alertarea falsă a autorităţilor. Acestea vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicare, adică la data de 03 octombrie 2019.

Astfel, la art.32 alin1 literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
a) Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114, se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 1000 de lei.
b) Alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se sancţionează cu amendă de la 1500 de lei la 5000 de lei.

Te-ar putea interesa si

MARAMUREŞUL SUB OMĂT / ACTUALIZARE: Drumuri blocate, autorităţi neputincioase în faţa urgiei albe. În Pasul Gutâi, circulaţie restricţionată pentru TIR-uri (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Sorin Vlașin (PSD): ”În Senatul României voi lupta pentru siguranța fiecărui maramureșean”

Redactie

PRIMIM DE LA CITITORI / ACTUALIZARE: Elevă bătută şi târâtă în Borşa, pentru că… a intrat la un liceu mai bun. Poliţiştii din oraş s-au sesizat din oficiu în acest caz (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.