Eveniment

FOTO: Accident cu trei victime, printre care şi un copil, pe drumul ce face legătura între Sălaj și Maramureș

În această dimineață, în jurul orei 10, un autoturism a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu trei victime, între care și un copil în vârstă de aproximativ un an.


Duminică dimineața, în jurul orei 10, pe drumul ce face legătura între județele Sălaj și Maramureș, a avut loc un eveniment rutier.

Conform primelor informații de la fața locului, un autoturism în care se aflau trei persoane (doi adulți și un copil în vârstă de aproximativ un an) a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în mărăciunișul de la marginea drumului.

Cineva a sunat la 112, dar – până la venirea echipelor de intervenții – mai mulți participanții în trafic au dat primul ajutor.

La fața locului au venit echipaje de intervenții de la pompierii, ambulanță și poliție.

În momentul în care echipajul de pompieri militari de la Secția de pompieri Cehu Silvaniei a ajuns la locul evenimentului, victimele fuseseră extrase din mașină de oamenii, fiind ajutate de alţi participanţi din trafic.

Din fericire, victimele erau conștiente și au refuzat transportul la spital.

Sursa Sportul Sălăjean

Te-ar putea interesa si

ÎNCĂ UNUL TOT LA BORŞA: Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului judecă încă un stareţ, acuzat că a lăsat însărcinată cu gemene o fostă călugăriţă (VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Portmoneu cu bani, găsit în Piaţa Izvoare, predat unui echipaj al Poliţiei Locale Baia Mare

Redactie

LEGE EGALĂ PENTRU TOŢI: Ofiţerii Direcţiei Anticorupţie Maramureş, amendaţi de poliţiştii locali sătmăreni

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.