Important

ISU MARAMUREŞ: Pregătire cu elevi şi adulţi, cu privire la incendii şi cutremure

Personalul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul I.S.U. Maramureș a continuat seria de lecții deschise cu elevii instituțiilor de învățământ din județ. I

eri, 19 februarie, pompierii s-au întâlnit cu elevii Liceului Tehnologic din Ocna Șugatag, cărora le-au prezentat informații cu privire la regulile de comportament în cazul producerii unor situații de urgență, precum incendiile și cutremurele. Întânirea face parte dintr-o serie mai amplă de activități, desfășurate cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, sărbătorită în fiecare an, în data de 28 februarie.
Tot ieri, personalul S.P.I.R.C. a efectuat instructajul anual de pregătire cu șefii centrelor operative cu activitate temporară/ secretarii localităților din Ocna Șugatag, respectiv din Budești și Călinești.
Personalul I.S.U. Maramureș le-a prezentat participanților, printre altele, ultimele modificări legislative, privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice, criteriile de performanţă privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, respectiv regulamentul de organizare și funcționare al comitetului local pentru situații de urgență / centrului operativ cu activitate temporară.
Pompierii au distribuit celor prezenți pliante pe teme de protecție civilă, care vor ajunge la cetățenii localităților din zonă, prin intermediul membrilor serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

Te-ar putea interesa si

Marius Grad, viceprimarul orașului Vișeu de Sus: „Lucrările în orașul nostru continuă”

Redactie

ZIUA MONDIALĂ A APEI 2019: Educație pentru protejarea resurselor de apă (FOTO)

Vasile Dale

ANUNŢ VITAL: Un MEDIU SĂNĂTOS începe de ACASĂ

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.