Important

170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Astăzi, se împlinesc 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române însă la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș nu se desfășoară activitățile caracteristice acestei zile, așa cum am sărbătorit an de an pentru că astăzi, de ziua noastră, suntem prezenți în spațiul public pentru a executa misiuni specifice în contextul prevenirii răspândirii virusului Covid-19.
Cu această ocazie, la nivelul unității noastre, au fost înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, patru ofițeri, un maistru militar și opt subofițeri.
De asemenea, preotul militar a oficiat conform prevederilor legale, o slujbă religioasă în cadrul căreia, s-a rugat pentru ca jandarmii și poporul român să treacă cu bine peste această grea încercare.
Pentru fiecare jandarm, momentul aniversar de astăzi este unul al conştientizării valorilor care ne-au oferit constanţă şi eficienţă: devotamentul, sacrificiul, onoarea şi spiritul de corp, a individualităţii Jandarmeriei şi mai ales, a rolului pe care cetăţenii ni-l cer, de 170 de ani, să îl jucăm – garant al siguranţei publice şi al aplicării corecte a legii!

Te-ar putea interesa si

Femeile în industria jocurilor de noroc

Vasile Dale

DEMISIE DE RĂSUNET ÎN CJ SATU MARE: Un angajat şi-a dat demisia pentru că nu făcea nimic

Redactie

PRELUARE DIRECTMM.RO: S-a jucat cu nervii polițiștilor după ce a intrat pe geam în apartamentul unei bătrâne de 94 de ani (VIDEO)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.