BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

BORȘA: A produs un accident dar a fugit. Un puștan de 18 ani fără permis a ajuns cu mașina într-un gard

Azi noapte, la ora 02.15, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un tânăr, cu privire la un accident rutier, produs pe strada Repezii, din oraș.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că persoana care conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de mers, a derapat și a distrus gardul unui imobil, după care a părăsit locul accidentului. Acesta a fost identificat ulterior ca fiind un tânăr de 18 ani, din Borşa, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, polițiștii au identificat trei tineri, doi în vârstă de 16 ani şi unul de 17 ani, care se aflau în calitate de pasageri în autoturismul implicat în accidentul rutier. Unul dintre aceştia a fost transportat de un echipaj medical la Spitalul din Borșa unde a rămas internat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis şi părăsirea locului accidentului.

foto arhivă

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Pod blocat de gunoaie la Recea. Angajații Primăriei Recea au intervenit de urgență

Vasile Dale

Galerie foto: Weekend-ul mașinilor ajunse prin șanțuri. Un adolescent de 18 ani rănit la Dămăcușeni

Vasile Dale

FOTO – INCONȘTIENȚĂ MAXIMĂ: Beat și cu 161 km/oră pe bd București din Baia Mare. Șoferul din Cernești a fugit de echipajul poliției. El a fost arestat

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.