Recomandate

Ca urmare a denunțului unui polițist de la CICÂRLĂU, persoană condamnată pentru comiterea infracțiunii de dare de mită

Tribunalul Maramureș l-a condamnat pe inculpatul Remetea Gabriel Marin, persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la pedeapsa de 2 ani și 6 șase luni de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, precum și interzicerea unor drepturi.

Hotărârea a rămas definitivă, prin neapelare.

Dosarul a fost inițiat în urma unui denunț adresat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, formulat de către un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Postul de Poliție Cicârlău.

În urma administrării probelor, a rezultat faptul că, agentul de poliție, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de patrulare și control al traficului rutier, împreună cu un alt coleg, l-au oprit în trafic pe inculpatul Remetea Gabriel Marin care conducea, sub influența alcoolului, un autoturism.

Ulterior, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, inculpatul le-a oferit polițiștilor suma de 200 de euro pentru a nu lua măsurile legale, respectiv pentru a nu-i întocmi dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere a vehiculului sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În cauză, ofițerii D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureș au fost delegați să desfășoare mai multe activități procedurale și acte de urmărire penală.

Comenteaza cu Facebook

Te-ar putea interesa si

PANDEMIA L-A ADUS ACASĂ: Un român din Borşa a renunţat la Italia şi a deschis o afacere în oraşul natal. „Mă gândeam că dacă mor nu o să ştie nimeni unde sunt”

Redactie

VIDEO: Tineri din Baia Mare prinşi cu droguri de câinele special antrenat al poliţiştilor maramureşeni

Redactie

POLIŢIŞTII L-AU IDENTIFICAT / ACTUALIZARE: Un tânăr din Groşi a fugit de la locul accidentului după ce a lovit mortal o persoană. El a fost arestat preventiv

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.