BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

MOST WANTED: Ioan Grad, din Vișeu de Sus, căutat la nivel european pentru viol

Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte 18 state europene și Europol, lansează la o campanie de creștere a gradului de informare publică, în scopul prinderii persoanelor căutate pentru săvârșirea de infracțiuni de natură sexuală.

Unele dintre cele mai periculoase persoane din toată Europa, căutate pentru săvârșirea de infracțiuni de natură sexuală, sunt în atenția polițiștilor.

Pentru a aduce agresorii sexuali în atenția publicului, a fost lansată o campanie de informare, în 19 state europene, prin care oamenilor li se cere sprijinul în scopul depistării unora dintre cele mai periculoase persoane, căutate pentru săvârșirea de infracțiuni de natură sexuală.

Agențiile de aplicare a legii din Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, România, Spania, Suedia și Regatul Unit al Marii Britanii și-au unit forțele în acest demers.

19 persoane urmărite, câte una din fiecare stat, suspectate de comiterea unor infracțiuni de natură sexuală sau condamnate pentru astfel de fapte, au fost alese să apară, timp de mai multe săptămâni, pe site-ul european al urmăriților most wanted – www.eumostwanted.eu.

Pe durata campaniei, agențiile de aplicare a legii din statele participante vor mediatiza imaginile persoanelor căutate în mediul on-line, inclusiv pe social-media, astfel încât site-ul www.eumostwanted.eu să devină cât mai cunoscut.

Nu este timp de pierdut, ajutați-ne să prindem aceste persoane urmărite!

Dacă recunoașteți vreuna dintre persoanele căutate sau aveți date despre ea și le furnizați poliției, veți contribui la o Europă mai sigură. Informațiile pot fi transmise și în mod anonim, prin intermediul site-ului www.eumostwanted.eu, iar Europol le va pune la dispoziția autorităților din țările respective.

În urma campaniilor desfășurate anterior, informațiile primite de la cetățeni au fost extrem de valoroase: de la lansarea, în anul 2016, a proiectului www.eumostwanted.eu, 91 de persoane urmărite de diferite state, care apăreau pe site, au fost arestate.

Persoana urmărită de Poliția Română, în această campanie, este Ioan Grad, de 56 de ani, din Vișeu de Sus, Maramureș.

Bărbatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol, lipsire de libertate în mod ilegal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Semnalmente: înălțime – 1,90 metri, greutate – 130 de kilograme, robust, ochi albaștri, păr șaten, chelie frontală.

E.N. – F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților) înglobează toate structurile naționale de „Urmăriri”, cu sprijinul Europol, pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene, în ceea ce privește localizarea, arestarea și predarea persoanelor urmărite în baza mandatului european de arestare.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Un muncitor din Deseşti, care lucra la faţada Mănăstirii Bobota, a căzut în gol de pe o schelă. A fost transportat la Oradea cu elicopterul SMURD

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: DE LA ETAJUL IV – Un bărbat din Satulung ar fi căzut în gol de la balconul apartamentului. Avea ordin de restricție

Vasile Dale

SE CAUTĂ: Economist junior / senior pentru un depozit din Şomcuta Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.