Important

RECTIFICARE BUGETARĂ: Bani pentru plata asistenţilor personali

foto kanald.ro

Guvernul României a alocat, prin rectificare, o parte din sumele restante pentru plata salariilor asistenților personali.

„În ultimele luni am făcut numeroase demersuri, apeluri personale și publice, am explicat sincer și în amănunt de ce s-a ajuns aici, cum mi-am asumat preluarea de către municipiu, din bugetul local, a plății acestor drepturi timp de câteva luni, deși era obligația legală a Guvernului. Au fost în ultima perioadă câteva reacții publice din partea unor oficiali din București care acuzau primăriile că ar fi vinovate pentru neplata acestor salarii. Astăzi, prin documentul pe care îl puteți vedea atașat postării, Guvernul recunoaște faptul că am fost sincer și am avut dreptate: era obligația lor, și acum, surprinzător, cu o zi înainte de alegerile parlamentare, au remediat parțial situația prin rectificarea bugetară prin care ne sunt virate sumele pentru plata asistenților personali. Spun parțial, deoarece aceste sume acoperă doar 2 luni restante, iar de lunile acoperite din bugetul municipiului, guvernanții pare că uită, deși sunt bani care trebuie returnați. Drama prin care trec acești oameni însă, nu se poate uita, nici șterge cu buretele. Un astfel de derapaj nu mai trebuie să aibă loc niciodată! Persoanele cu dizabilități și asistenții care îi îngrijesc sunt și așa umiliți adesea de sistem, nu putem accepta să le fie încălcate drepturile! Banii vor fi virați luni în conturi. Sper ca astfel să fie și sărbătorile mai liniștite, după atâtea luni de greu, frământări și nesiguranță”, spune Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

IONEL BOGDAN: Se reabilitează drumul comunal 14 din Breb cu resurse din bugetul Consiliului Județean Maramureș

Vasile Dale

Circulația rutieră pe DN 1C se desfășoară alternativ, pe un sens, din cauza lucrărilor. Ce spun autorităţile

Redactie

9 SEPTEMBRIE: Jandarmii maramureșeni, alături de elevi la începutul noului an școlar

Vasile Dale

1 mesaj

Nelu Buzura august 14, 2021 at 12:20 am

Guvernul ”României lucrului Bine Făcut”
avînd in vedere că stimulentul de risc în Baza legi 82/2020 care prevedea pe cele două luni din starea de urgență covid 19 , prevedea 5000 lei brut -10% era 4500 lei net in mînă pentru angajați pentru persoane cu dizabilități grave grad 1 atît la domiciliu în baza legi 82/2020 cît și celor din instituțile statului in casele de tip respiro în baza HG 43/2020 ,CULMEA LEGE FĂCUTĂ DE PNL ,CARE ACUM NU O RESPECTĂ!!!!

azi este data de 14-08-2021 și nici pomeneală de acest Stimulent de risc !!!
promisiuni de la Guvernul PNL , am dar nimic încă în zare!!!!

Ar trebui ca nici noi să nu mai respectăm Nici O LEGE,dacă guvernul nu respectă ,eu sunt mai prost????

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.