BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricNational

FOTO/VIDEO – PERCHEZIŢII: Mascaţii din Maramureş, pe urmele braconierilor din Munţii Rodnei

La această oră, polițiștii din Bistrița-Năsăud efectuează 78 de percheziții domiciliare, în județul Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și braconaj.

La sediul poliției, vor fi conduse, pentru audieri, 20 de persoane.

În funcție de probatoriul administrat, vor fi dispuse măsuri legale.

Întreaga acțiune beneficiază de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale Alba, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu și Suceava.

La activități, participă și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și ai Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: Acuzații de sclavie la Primăria COROIENI – 8 angajați ar fi puși de primar să presteze servicii de curățenie în casa părintească a secretarului general al MAI. Află reacția primarului (actualizare)

Vasile Dale

FOTO: Ce au găsit poliţiştii în urma percheziții lor la domiciliile unor persoane bănuite de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată

Redactie

TRAGEDIE LA STRÂMTURA: Femeie de 90 de ani, accidentată mortal – ACTUALIZARE

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.