BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Chioarului

EROU CANIN: Câinele Teba, pe urmele a patru hoţi care au furat mai multe bunuri din Hideaga şi Colţirea

Nimeni nu scapă basma curată de eroul nostru canin Teba!

Câinele este un prieten dedicat omului și stăpânului, dar dușmanul persoanelor care comit infracțiuni

Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 27 ani au crezut că pot scăpa de mirosul vigilent a câinelui de urmă TEBA, eroul nostru canin.

În fapt, ieri, 21 iulie a.c., polițiștii Postului de Poliție Satulung au fost sesizați, prin plângere, cu privire la faptul că în noaptea de 20 spre 21 iulie a.c., persoane necunoscute au pătruns în curtea unei locuințe din localitatea Hideaga, de unde au sustras un motocultor, în valoare de 1.500 de lei.

La fața locului, a fost solicitată Grupa Canină din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, formată din Agent de poliție Bandi Alexandru, Agent principal Onea Lucian și ofițerul patruped TEBA, specializat în prelucrarea urmei de miros uman.

Imediat, Teba și-a luat în serios atribuțiile de serviciu și a parcurs o distanță de aproximativ 700 de metri până la imobilul unui tânăr de 16 ani din Satulung, unde polițiștii au identificat, într-o anexă din spatele casei, motocultorul și alte câteva bunuri care ar fi fost sustrase din localitățile Hideaga și Colțirea de patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 27 ani.

Toate bunurile identificate au fost preluate de polițiști pe bază de dovadă, iar Teba ”le-a ținut morală” celor patru tineri bănuiți de sustragerea bunurilor.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Te-ar putea interesa si

459 – Incendiile distrug pădurile! Maramureșul este pe locul 3 în România

Vasile Dale

FOTO: A traversat „ca prin câmp” – Un șofer din Maramureș a lovit cu mașina o femeie în Satu Mare

Vasile Dale

POLUARE: 120.000 de lei este amenda pentru poluarea cu ape de mină a râurilor Băița, Lăpuș și Someș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.