BREAKING NEWSMaramuresul Istoric

POIENILE DE SUB MUNTE: Depistat în toiul nopţii la volan cu alcoolemie și fără permis

Azi-noapte, la ora 01.10, polițiștii Secției 4 Leordina, au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ. 187 Poienile de sub Munte.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul era condus de către un tânăr de 25 de ani din Poienile de Sub Munte, fără a deține permis de conducere.

De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de Permanenţă Ruscova, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Acțiunile polițiștilor din Ocna Șugatag și Vișeu de Sus

Ieri, 03 august polițiștii Secției 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag și Poliția Orașului Vișeu de Sus au organizat şi executat acțiuni pe linie rutieră, pe raza de competență.
În cadrul acestor acțiuni au fost oprite și verificate în trafic 63 de autovehicule și au fost constatate 38 de contravenții. Amenzile au depșit suma de 10.000 de lei.
Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a cinci permise de conducere și a patru certificate de înmatriculare.
Menționăm faptul că polițiștii din Vișeu de Sus au acționat în sistem integrat cu lucrători din cadrul R.A.R. Maramureș pentru depistarea în trafic a autovehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic

Te-ar putea interesa si

FOTO / VIDEO: ŞASE oameni şi-au văzut moartea cu ochii în Rona de Jos. Microbuzul s-a răsturnat într-o curte

Redactie

EXCLUSIV: Elev de clasa a VIII-a de la Școala Profesională Nr. 1 Vișeu de Sus lovit cu pumnii și picioarele în curtea unității de învățământ dar și în toaletă (actualizare 5)

Vasile Dale

RĂZBOI UCRAINA: Castelul Blomberg din Gârdani va găzdui 250 de copii de la Odesa – Ucraina

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.