Important

EximBank finanțează cu 5 milioane de euro Italsofa România

EximBank a acordat o finanțare în valoare de 5 milioane de euro companiei Italsofa România, unul dintre cele mai mari businessuri din industria de mobilă din România. Fondurile sunt destinate asigurării necesarului de lichidități pentru activitatea curentă a companiei și au fost acordate cu garanție de stat emisă în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari, care acoperă 90% din finanțare.

„Încheierea acestui acord financiar este o continuare firească a parteneriatului pe care EximBank îl are cu Italsofa, un parteneriat solid, construit pe capacitatea noastră de a genera soluții financiare personalizate și pe potențialul de business sustenabil al companiei. Facilitatea structurată completează paleta zonelor acoperite în timp de colaborarea noastră, astfel că ne bucurăm că acum putem să asigurăm unuia dintre cei mai importanți producători din industria de mobilă fondurile necesare pentru menținerea activă a  lanțului de producție, securizându-i necesarul de lichidități pentru activitatea curentă”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Contextul economic incert generat de pandemie – care a afectat atât canalele de distribuție (prin restricțiile de circulație),  cât și lanțul de aprovizionare – a reprezentat principala provocare a producătorului de mobilă pentru depășirea căreia a implementat mai multe măsuri de reducere a costurilor și de îmbunătățire a strategiilor de achiziție și de vânzări. 

Ca urmare a acestor măsuri, Italsofa România a recuperat scăderile de vânzări înregistrate în perioada pandemiei și estimează pentru acest an o creștere a afacerilor în ciuda presiunilor puse pe industria de profil de scumpirea materiilor prime.

„După 20 de ani în România, Italsofa România continuă să reprezinte un activ strategic în care Natuzzi continuă să investească. Fluxul de comenzi al grupului în Europa se menține solid, iar facilitățile industriale din România sunt mai importante decât până acum pentru susținerea creșterii în regiunea EMEAI. Natuzzi este foarte satisfăcut de noua facilitate de finanțare oferită de EximBank care vine în sprijinul investițiilor și cash flow-ului pozitiv pe care Grupul le obține în această perioadă dificilă”, a spus Francesco Stasolla, directorul general al Italsofa România.

Despre Italsofa România

ITALSOFA ROMÂNIA, înființată în anul 2001 în urma unei investiții de peste 38 de milioane de dolari a grupului Natuzzi, deține o unitate de producție de peste 76.000 mp la Baia Mare unde lucrează peste 1.000 de angajați. Fabrica produce atât canapele, cât şi tâmplăria destinată prelucrării lemnului în semifabricate, peste 90% din producție fiind destinată exportului. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri totală de 241 de milioane de lei și un profit de 7,8 milioane de lei. Natuzzi SpA (Natuzzi și, împreună cu subsidiarele, Grupul Natuzzi), fondată în 1959 de Pasquale Natuzzi, este una din cele mai renumite mărci în producția și distribuția de produse de design și mobilă de lux. Natuzzi își distribuie produsele printr-o rețea globală de magazine mono brand și prin galeriile proprii.  Majoritatea produselor Natuzzi îmbină designul italian rafinat cu detalii unice, specifice manufacturii locale. Natuzzi este listată la Bursa din New York din 13 mai 1993. Dedicată responsabilității sociale și sustenabilității mediului, Natuzzi SpA este certificată ISO 9001 și 14001 (calitate și mediu), ISO 45001 (siguranță la locul de muncă) și FSC (protecția pădurilor). În prezent, Grupul deține facilități de producție în România, China, Brazilia și Italia, are mai mult de 4.600 de angajați și o rețea de distribuție care acoperă mai mult de 100 de țări.

Despre EximBank

EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate în condiții avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează pieţei interne. Companiile au la dispoziție și un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, ce întregesc oferta de finanțare și garantare. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa de garanţii şi asigurări, EximBank este unul dintre instrumentele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea durabilă a economiei. Pentru detalii: www.eximbank.ro

Te-ar putea interesa si

Ionel Bogdan: Înființăm primul parc industrial din Maramureș la Fărcașa

Vasile Dale

Oferte generoase şi zăpadă destulă la Cavnic, în Maramureş. Cât costă 3 nopţi de cazare la baza pârtiei, cu demipensiune, dar şi skipass

Vasile Dale

GRAV: Medicii de la Spitalul Județean refuză să trateze pacienții de la Spitalul Suport COVID

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.