Sport

BRAVO LOR: Acțiune umanitară ”O masă de Crăciun” organizată de sportivii de la Gladiators Baia Mare

Campionii folosesc diverse tehnici de supraviețuire, învățate în ring. Fie că vorbim despre educație, responsabilitate sau capacitatea de a evolua, toate aceste aspecte fac parte din treptele pe care le urcă orice sportiv în realizarea unui obiectiv măreț.

Faptele bune fac parte și ele din tehnicile de supraviețuire. Și chiar dacă în acest an am avut momente în care sălile de antrenament au fost închise și nu am putut să ne antrenăm, nu am uitat că mai presus de nevoile noastre sunt semenii noștri cărora le zâmbește sufletul la o mână de ajutor întinsă spre ei.

Iar marți, 21 decembrie ne dăm mâna, toți, împreună, pentru ei. În cadrul unei acțiuni umanitare la care vor participa mai mulți antrenori din Baia Mare ne vom antrena împreună pentru a deveni campionii celor care au nevoie de o masă de Crăciun în familie.

Taxa de înscriere este de 30 de lei, iar evenimentul va avea loc în sala de sport a Liceului Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, începând cu ora 19.00. Hai alături de noi pentru a deveni campionul de care familiile din orașul tău au nevoie!

Andrei Babocsi, președinte Asociația Club Sportiv Gladiators Baia Mare

Te-ar putea interesa si

25 SEPTEMBRIE: 25 DE ANI DE FC PRIETENIA

Redactie

TRIATLON: Tudor Mitru, la doar 10 ani, a străbătut cel mai greu și tehnic traseu de MTB

Redactie

FOTBAL OLD BOYS: Meci In Memoriam arbitrul Alexandru Bela

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.