Eveniment

PROTESTE: Sindicatul din Învățământul Preuniversitar ”Spiru Haret” Maramureș a intrat în grevă japoneză

În intervalul 20-23 decembrie 2021 membrii de Sindicat din Învățământul Preuniversitar ”Spiru Haret” Maramureș au intrat în grevă japoneza ca urmare a faptului că în proiectul de buget pentru anul viitor, angajații din sistemul de învățământ vor primi doar 4% creștere salarială, deși li s-a promis 16%. Acțiunea de protest are loc în toate unitățile școlare din județ în care sindicatul are membri afiliați.


“Dacă nu se va ajunge la un numitor comun protestele vor continua sub altă formă, agreată la nivel național. O parte din membri noștri sunt deja în fața Guvernului, alături de președintele Marius Nistor.
Urmează, însă, și proteste fizice locale, consider că angajații din învățământul românesc merită respectul și susținerea celor care ne conduc deoarece solicitările noastre au suport legal, punerea în aplicare a unor măsuri conform legii salarizării” a menționat președintele, Pop Daniel- Sindicatul din Învățământul Preuniversitar ”Spiru Haret” Maramureș.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT RUTIER ÎN BAIA MARE: Femeie lovită de o maşină pe str. V. Lucaciu.

Redactie

CARANTINĂ TOTALĂ ÎN PETROVA: Intrări şi ieşiri păzite de poliţie (FOTO, VIDEO)

Redactie

FOTO: Accident pe strada Oborului. Trafic îngreunat (ACTUALIZARE)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.