BREAKING NEWSImportant

FORŢE NOI: Noi colegi la Jandarmeria Maramureș

Momente încărcate de emoție au fost astăzi, pentru cei doi colegi nou încadrați, aceștia provenind din sursă externă, după promovarea examenelor organizate la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș la începutul lunii noiembrie.

Într-un cadru restrâns, impus de actualul context epidemiologic, cei doi colegi au depus astăzi Jurământul Militar față de țară.
Plutonierul adjutant Culcean Daniela, a fost încadrată în cadrul Serviciului Financiar iar sergentul major Florian Petru Vasile, a fost încadrat în cadrul Serviciului Logistic. Ei își vor desfăşura activitatea în cadrul unității noastre, contribuind la creșterea siguranței cetățenilor, prin întărirea structurilor de suport.
Inspectorul şef al Jandarmeriei Maramureș, domnul colonel Petru Marcel Florișteanu, i-a felicitat şi i-a asigurat de sprijinul său în activitatea pe care o vor desfăşura în cadrul unităţii: ,,Depunerea Jurământului Militar este un moment unic, emoționant pentru fiecare militar. Vă doresc succes în îndeplinirea obiectivelor stabilite”.

Te-ar putea interesa si

TELVERDE: Linie telefonică pentru sesizarea neregulilor în contextul pandemiei COVID-19

Redactie

EXCLUSIV: A fost ridicat din sala de judecată – Bărbatul din Vișeu de Jos care și-a atacat cu mașina soția dus la audieri

Vasile Dale

VIDEO – Am găsit mormintele tinerilor din Maramureș morți în ”Azilele Groazei” din Mureș. Premierul Ciolacu reacționează

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.