Important

Lacul de acumulare Strâmtori-Firiza, golit parțial pentru lucrări de amenajare

Prefectul Rudolf Stauder, președintele C.J.S.U. Maramureș, a declarat că s-a primit de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș o adresă în care se precizează că vor fi executate lucrări la amenajarea hidrotehnică Strâmtori-Firiza. Lucrările pentru decolmatarea prizei golirii de fund, înlocuire grătar și montare batardou pe priză se vor realiza cu sprijinul scafandrilor.

Pentru executarea lucrărilor se va proceda la golirea parțială a lacului de acumulare Strâmtori-Firiza. Golirea parțială a lacului de acumulare se va realiza pe baza unui program bine stabilit, iar umplerea lacului de acumularea se va efectua tot în baza unui program, dar dependent de debitul afluentului în lacul de acumulare. Pe toată durata executării lucrărilor se interzice accesul în cuveta lacului de acumulare, atât în zona malurilor, cât și a luciului de apă.

De asemenea, va fi monitorizată alunecarea de teren/tasarea zonei adiacente drumului de legătură Baia Mare-cartier Firiza. În perioada de realizare a lucrărilor de reparații se va asigura cu prioritate alimentarea cu apă a municipiului Baia Mare, respectiv exploatarea barajului Strâmtori-Firiza în condiții de maximă siguranță, a mai precizat prefectul de Maramureș.

Te-ar putea interesa si

Ionel Bogdan: Raliul Maramureșului revine după o perioadă de pauză de 14 ani

Vasile Dale

IPJ MARAMUREŞ: Campanie de prevenire şi combatere a infracţiunilor la regimul silvic

Redactie

VIDEO – Drumul Nordului, pardon gropilor, din Maramureş. 250 zile de întârziere. CJ Maramureș vrea rezilierea contractului

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.