Important

FOTO: Trei jandarmi montani maramureşeni la înălţime, la o competiţie militar- aplicativă desfăşurată la Sinaia

                       

Jandarmii montani maramureşeni au obţinut locul întâi şi ne-au reprezentat cu cinste la competiţia militar- aplicativă ,,Cupa Jandarmeria Montană la Înălțime!”, ediţia a VIII-a,  competiție ce a avut loc în perioada 06-09.06.2022, în localitatea Sinaia din judeţul Prahova.

Din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au participat, plutonierul adjutant Mihai Radu Gavril, plutonierul adjutant Vereş Alexandru Ovidiu, ambii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic și sergentul major Pop Rareș George, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Țibleș.
Această competiţie a fost organizată de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, participanţii fiind militari jandarmi de la secţiile şi posturile de jandarmi montane.
Acest eveniment are drept scop, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor personalului specializat pentru intervenţia în situaţii deosebite în mediul montan, a dezvoltării abilităţilor de muncă în echipă, fortificarea organismului în condiţii de efort fizic prelungit, în condiţii de concurs, precum şi educarea curajului şi stăpânirii de sine în situaţii complexe.
Pe această cale îi felicităm atât pe organizatori și pe ceilalți participanți, cât și pe colegii noștri, care au dovedit încă o dată, că sunt cu adevărat profesioniști!

Te-ar putea interesa si

TABĂRA DE LA GROȘI – PRILEJ DE ALTFEL DE PREVENȚIE (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Deputatul Adrian TODORAN: Programul de guvernare al PMP are aproximativ 200 de proiecte și măsuri pentru dezvoltarea României

Vasile Dale

SALVAMONT MARAMUREȘ REACȚIONEAZĂ: Siguranța salvatorului este prioritară!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.