Important

RUTIERE: Depistat în trafic cu o alcoolemie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat – ACTUALIZARE

Ieri, 18 iulie, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Europa din municipiu un conducător auto conduce haotic un autovehicul.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat autovehiculul în cauză și șoferul acestuia ca fiind un bărbat de 56 de ani din Șimleu Silvaniei. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgentă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

ACTUALIZARE

Față de bărbatul de 56 de ani din Șimleu Silvaniei, care a fost depistat de polițiștii din Baia Mare la volanul unui autoturism pe strada Europa, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Acțiunea polițiștilor din Tăuții-Măgherăuș

Ieri, 18 iulie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Tăuții Măgherăuș împreună cu reprezentanți din cadrul R.A.R. Maramureș au desfășurat acțiuni pe linia controlului tehnic-auto.
Cu ocazia verificărilor au fost verificate 38 de autovehicule și legitimate 50 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7975 lei.
Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a 9 certificate de înmatriculare, un set de plăcuțe de înmatriculare și a unui permis de conducere.

Te-ar putea interesa si

Dle președinte Ionel Bogdan, unde sunt banii pe care i-ați anunțat cu surle și trâmbițe în 2 februarie 2023 pentru realizarea marelui proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Maramureș

Vasile Dale

8 Martie, Ziua Femeii – Mesajul președintelui Consiliului Județean Maramureș

Vasile Dale

SĂLSIG: Femeie pe bicicletă lovită de o maşină condusă de un sălăjean

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.