BREAKING NEWSImportantSport

Circuitul Maramureșului, concurs de alergare pentru adulţi şi copii

Din dorința de a promova un stil de viață sănătos și a implică atât adulții, cât și copiii în cultura sportului, Academia Gladiators vine cu un concept nou, o provocare menită să consolideze sănătatea într-un mod captivant și distractiv deopotrivă: Circuitul Maramureșului.

Concursul care se va desfăşura în 3 septembrie şi care se adresează atât amatorilor, cât și profesioniștilor este împărțit în două categorii:

Tier 1 care presupune două probe: prima proba constă în alergare 6 km prin pădure. Odată încheiată prima proba, participanții vor trece la proba următoare care conține 10 elemente de circuit.

Tier 2: care presupune doar alergare 6 km prin pădure. Ambele categorii au diferite elemente surpriză.

Traseul și timpul parcurs de fiecare participant vor fi monitorizate prin gps.

Taxa de înscriere este de 150 lei, iar toți competitorii vor fi recompensați cu câte un tricou personalizat și o medalie.

Înscrierile se vor face până în data de 25 august. Vor exista două podiumuri, unul pentru Tier 1, unul pentru Tier 2, iar la final, sponsorii vor oferi premii celor mai buni participanți.

Atenţie! Locurile sunt limitate: 150 locuri pentru adulți și 50 locuri pentru copii.

Pentru juniori am pregătit un circuit personalizat menit să le asigure acestora distracția și divertismentul.

„Circuitul Maramureșului va fi o competiție captivantă, provocatoare și inedită. Distracția este garantată ! Va așteptăm!”, spun organizatorii.

Pentru înscriere accesați linkul
https://my-run.ro/race-pay/?contestId=152
Sau scanați codul QR

Te-ar putea interesa si

DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Judeţean Maramureş în şedinţă ordinară

Redactie

FOTO: Dispensarul medical din comuna Cupșen, 80% finalizat

Vasile Dale

EXCLUSIV: O JURNALISTA DIN BAIA MARE PREZENTA LA A 25-A ANIVERSARE A WHITE ROYAL MONASTEREY DIN KATHMANDU, NEPAL (GALERIE FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.