Important

RUTIERE: Dosare penale pentru şoferi care s-au urcat la volan fără permis sau băuţi. Bărbat reţinut după ce a accidentat o minoră

Polițiștii băimăreni și cei ai Secției 3 Fărcașa, au identificat în trafic ieri, 23 august, trei bărbați în vârstă de 58 și 63 de ani din Baia Mare, Chiuzbaia și Fărcașa, care au condus autoturisme pe strada Firiza, bulevardul Republicii și pe D.J. 108A, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,60, 0,95 și 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
*****

Aseară, în jurul orei 21.00, patrula intercomunală a Secției 6 Sarasău a intervenit la o sesizare semnalată prin apel 112 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și transport ilegal de material lemnos.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat în comuna Câmpulung la Tisa, unde au depistat și oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani din Bocicoiu Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează cu permisul de conducere reținut.
Acesta transporta cantitatea de 1,7 mc de lemn divers (plop și anin), fără a deține documente de proveniență pentru acestea. De asemenea, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie unui inginer silvic din cadrul Ocolului Silvic. De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 de lei.

*****

Ieri, 23 august, între orele 10.00-13.00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Cavnic, împreună cu reprezentanții R.A.R. Maramureș au desfășurat o acțiune pe linia controlului tehnic pe raza de competență.
Polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.815 de lei. În urma neregulilor constatate, au fost ridicate șapte certificate de înmatriculare.

*****

Urmare a activităților de cercetare penală întreprinse de polițiștii din Seini, ieri, 23 august, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 61 de ani din Baia Mare, care, la data de 21 august, a fost implicat într-un accident rutier în care a fost implicată o minoră de 13 ani, produs în Viile Apei și, ulterior, a părăsit locul faptei. 
Asupra acestuia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.

Te-ar putea interesa si

ISU MARAMUREŞ: Instructaj anual de pregătire cu șefii centrelor operative cu activitate temporară de la nivelul unităților administrativ-teritoriale

Redactie

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Bărbat din Bârsana reclama de fiul său că îi agresează mama. La Deseşti un bărbat şi-a bătut soţia şi soacra

Redactie

DE LA SFÂRŞITUL LUNII IANUARIE: Poliţia Română, modificări legislative

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.