Eveniment

ÎNCEPE ŞCOALA: Clopoţelul sună la Penitenciarul Baia Mare pentru 63 de persoane private de libertate

Azi, 05.09.2022, începând cu ora 15:00, la sediul Penitenciarului Baia Mare va avea loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2022-2023 pentru persoanele private de libertate aflate în custodia unității, care s-au înscris la cursurile de instruire școlară.
La festivitatea de deschidere vor fi prezenți Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Educației, prof. psiholog dr. Antoaneta BOLCHIȘ, subprefectul județului Maramureș, Crina CHILAT, inspectorul școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Prof. Dr. Dan-Andrei FILIP, alți reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și cadrele didactice ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare.

Evenimentul va fi deschis de către directorul Penitenciarului Baia Mare, comisar șef de poliție penitenciară Mircea SPIRIDON.
Clopoțelul va suna începerea școlii pentru 63 de elevi, care au solicitat înscrierea la cursurile învățământului primar, gimnazial și liceal.

Educația persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administrația unității penitenciare, prin aceasta asigurându-se pregătirea pentru revenirea în societate și sporirea șanselor de reintegrare socială..

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Şeful de la Arme şi un fost subaltern, săltaţi de DNA (ACTUALIZARE)

Redactie

Tripleţii abandonaţi la naştere şi îngrijiţi de două asistente maternale din Baia Mare au ajuns acasă: „Sunt nişte bebeluşi foarte cuminţi. Îi iubim mult”

Redactie

SIGHETU MARMAŢIEI: Cadavrul unui bărbat, găsit în Tisa. A fost identificat – ACTUALIZARE

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.