BREAKING NEWSNational

PTF PETEA: Depistat cu substanţe interzise la controlul de frontieră (foto)

Un cetățean român a fost depistat de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea, județul Satu Mare, având asupra sa substanțe interzise.

În cursul serii trecute, între orele 21.00 și 00.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea a fost desfășurată o acțiune în cooperare cu lucrătorii SCCO Satu Mare. Astfel, în jurul orei 22.00, s-a prezentat pentru a intra în țară un autovehicul marca Mercedes Vito, înmatriculat în Olanda. În mașină se aflau trei cetățeni români.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au descoperit, sub scaunul din dreapta față, un recipient de forma unei eprubete, care conținea o țigară artizanală. Un pasager din autovehicul, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Botoșani, a declarat că țigara îi aparține, nu este din tutun și o folosește pentru consum propriu. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că țigara conține o substanță care pare a fi canabis urmând să fie trimisă spre expertiză la un laborator de specialitate.

Totodată, între scaune a fost descoperit și un pliculeț care conținea o substanță solidă de culoare maronie, despre care același pasager a declarat că îi aparține și că este hașiș sub formă de bucăţi compresate, de asemenea destinat consumului propriu.

În cauză a fost întocmită lucrare penală de către colegii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere sau scoatere din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Lupte de stradă între poliție și doi tineri pe DN1C la Satulung. Încătușați în trafic după un pont primit la 112. Șoferul pozitiv la cinci substanțe interzise

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV – În drum spre intervenție, o autospecială a pompierilor din Borșa a ajuns într-un șanț, Mergeau să ajute localnicii cărora le-au fost inundate subsolurile

Vasile Dale

INCIDENT LA SIGHET: Un bărbat beat s-a aruncat pe jos în mijlocul unei străzi din centrul orașului și a refuzat să se ridice (FOTO)

Vasile Dale

1 mesaj

ASB noiembrie 17, 2022 at 9:44 am

Mega captura, felicitari politiei de frontiera, chiar merita scris un articol despre asta. Eu zic sa-l executam public pe criminal.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.