BREAKING NEWSMaramuresul Istoric

FEREȘTI: Accident rutier produs pe fondul consumului de alcool

Ieri, 27 martie, la ora 16.50, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Ferești, s-a produs un accident rutier.

 La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 42 de ani din Ocna Șugatag, a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat în dreptul unui imobil din localitatea Ferești.

 În urma impactului nu au rezultat victime omenești

Polițiștii au procedat la testarea șoferului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool în sânge

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Te-ar putea interesa si

NEGLIJENŢA SE PLĂTEŞTE: Membrii unei familii din Remeţi au ajuns la spital diagnosticaţi cu trichineloză. Au tăiat porcul fără examen trichineloscopic

Redactie

Creșă ultramodernă pentru 110 copii din Vișeu de Sus Investiție de 22,5 milioane lei

Vasile Dale

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Dosar penal pe numele unui bărbat din Suciu de Sus care şi-a bătut soţia

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.