Conform prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2005, fiind un obiectiv de interes public major, protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice,
Azi-noapte, în baza unor activități informativ-operative, polițiștii din Baia Sprie au ridicat în vederea confiscării aproximativ 5.000 de pachete de țigarete, susceptibile că ar proveni
Aseară, 3 mai, în jurul orei 19.00, polițiștii băimăreni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe bulevardul Republicii din municipiu.La fața locului, polițiștii
Un român e suspectat că i-a ajutat pe hackerii ruşi să atace cibernetic tara noastra. Site-uri ale mai multor instituţii de stat plus ale aeroporturilor din aproape toată
Imagini halucinante la Suciu de Sus filmate de un deputat din Maramureș. Scandalul a început după ce crescătorii de bivoli din comună (singurii din Maramureș)
Consiliul Județean Maramureș a participat la cel de-al doilea Atelier CHARTER in REGIONS al Proiectului CHARTER. Proiectul CHARTER reuneşte organizaţii şi actori cheie relevanţi pentru
Acțiunile în cadrul campaniei derulate la nivel național ,,Curățăm România” continuă să se desfășoare în județul Maramureș pentru igienizarea zonelor în care deșeurile sunt aruncate