BREAKING NEWSImportant

IONEL BOGDAN: Se reabilitează drumul comunal 14 din Breb cu resurse din bugetul Consiliului Județean Maramureș

În urma sesizărilor cetățenilor din Breb, a operatorilor din turism și în urma discuțiilor cu domnul primar al comunei Ocna Șugatag, Ioan Oanea, am decis să alocăm resursele necesare pentru asfaltarea Drumului Comunal 14, care face legătura între Breb și Hoteni, iar lucrările, pe care le realizăm prin societatea Drumuri și Poduri Maramureș SA, au început de câteva săptămâni cu pregătirea terasamentului, iar de astăzi a început asfaltarea efectiv.

Breb este cel mai vizitat sat din Maramureș, unul dintre cele mai frumoase și cunoscute sate din România, iar pentru a-i păstra autenticitatea avem un proiect în parteneriat cu Primăria Ocna Șugatag și Ordinul Arhitecților, prin care reabilităm 12 gospodării tradiționale, vechi de peste 80 de ani.

Prin implicare și multă muncă dezvoltăm Maramureșul!

Te-ar putea interesa si

ȘI-A BĂTUT SOȚIA: Bărbat din Tăuții Măgherăuș arestat preventiv pentru violență în familie și distrugere

Vasile Dale

BAIA MARE, SEINI, GROŞI: Percheziții domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă

Redactie

Gheorghe Șimon, deputat PSD: ”Soluția strategică reală pe termen mediu este ca România să devină independentă energetic!”

Vasile Dale

1 mesaj

Pysty iunie 27, 2023 at 2:42 pm

Rahat cu apa rece.. Care pute… Asta este conducerea politruca a consiliului județean rahatean puturosean.. Mm..

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.