Important

BAIA MARE: Primul examen de admitere în ciclul universitar de licență, sesiunea septembrie 2023, la programul de studiu Asistență medicală generală

Vești bune pentru Maramureș! Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” – centrul de pregătire din Baia Mare – organizează primul examen de admitere în ciclul universitar de licență, sesiunea septembrie 2023, la programul de studiu Asistență medicală generală.

Pentru această sesiune de examen vor fi scoase la concurs 30 de locuri la buget și 30 de locuri cu taxă.
Cei care își doresc să urmeze cursurile pentru programul de studiu Asistență medicală generală se pot înscrie online, în perioada 1-17 septembrie 2023, iar examenul de admitere va avea loc în data de 21 septembrie. Pentru mai multe detalii legate de înscriere, vă invităm să accesați: bit.ly/admitereBaiaMare.

Extensia universitară a UMF “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca în municipiul Baia Mare, în cadrul căreia vor fi formați asistenți medicali generaliști, este rezultatul parteneriatului semnat în luna mai de rectorul UMF Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, și managerul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Alexandru Oros.

În cadrul noii extensii universitare din Baia Mare, pregătirea studenților va fi asigurată de cadrele didactice ale Facultății de Medicină, precum și de cadre universitare asociate, profesioniști ai Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”.

“Acesta este un moment deosebit de important pentru spitalul nostru, pentru că vine în întâmpinarea nevoilor actuale din sistemul de sănătate și sunt convins că va contribui la creșterea calității actului medical în SJUBM, în beneficiul pacienților care au nevoie de servicii medicale”, afirmă managerul SJUBM, Alexandru Oros.

În etapele următoare, cursurile oferite de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Baia Mare vor cuprinde și programul de studiu Medicină Generală.

Te-ar putea interesa si

Gheorghe Șimon, deputat PSD: “Susţin necesitatea sprijinirii puternice a industriei procesatoare de materii prime”

Redactie

Gheorghe Şimon, deputat PSD: „Alături de colegii mei, voi vota împotriva Ordonanței debranșării consumatorilor în starea de alertă!”

Vasile Dale

Păreri PEFOC – meșterii adevărați recomandă calitatea germană a coșurilor de fum ceramice Hoch

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.