Eveniment

BREB: Cât costă o cămașă tradițională, lucrată manual în cel mai vizitat sat din Maramureș

În cel mai vizitat sat din judeţul Maramureş, turiştii au făcut coadă la produsele tradiţionale şi la cele lucrate manual de către meşterii locali. Şi pentru că nimeni nu pleacă din vacanţă cu mâna goală, cei mai mulţi au luat şi acasă un mic suvenir din satul Breb.

Printre căsuţele vechi de o sută de ani, turiştii au avut ocazia să guste din produsele maramureşene. O familie din Suceava, care locuieşte de câţiva ani în Madrid, a venit în vacanţă în Maramureş de joia trecută, iar târgul din satul Breb nu putea fi ratat. 

Pentru o cămaşă tradiţională, turiştii au scos din din buzunare şi peste o mie de lei

La mare căutare au fost şi hainele tradiţionale şi accesoriile. Preţurile au fost însă pe măsură. Pentru o cămaşă tradiţională, turiştii au scos din buzunare şi peste o mie de lei, în funcţie de vechimea materialului folosit.

Femeie: Văd că sunt chiar produse tradiţionale, ceea ce înseamnă că aici se păstrează încă aceaste tradiţii şi mă bucură chestia asta.

Maria are doar 10 ani şi a fost ghidul turiştilor în sat. 

Reporter: Câţi turişti ai adus aici la târg?

Maria: Am adus şi ieri şi astăzi destul de mulţi, până în 100, şi au zis că le-a plăcut foarte mult. Fac nişte bileţele şi le dau când stau la tarabă, pentru că eu am şi tarabă şi stau la poartă şi le dau şi dacă cumpără şi dacă nu cumpără le dau hârtiuţa.

Sursa obsevatornews.ro

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Scandal și proteste la OS Strâmbu Băiuț – Oamenii plătesc 10 mc lemn de foc și ar primi 10 m steri. Poliția s-a autosesizat

Vasile Dale

PROGNOZA METEO: Se anunţă ploi în Maramureş

Vasile Dale

DESCINDERI: Procurorii DGA Maramureş, sub acoperire în Vâlcea, Sibiu şi Mureş. Au căzut şi poliţişti în plasă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.