Eveniment

POLIŢIŞTII RECOMANDĂ – GRĂBEŞTE-TE ÎNCET: 10 permise de conducere au fost reţinute ieri în judeţ pentru viteză excesivă

Născută uneori din dorinţa de a ajunge mai repede la destinaţie, alteori din teribilism şi nevoia de adrenalină, sau pur şi simplu din inconştienţă, viteza excesivă poate aduce complicaţii nebănuite.

O analiză efectuată de poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş cu privire la dinamica accidentelor rutiere produse în cursul acestui an pe drumurile publice din judeţ a relevat că depăşirea vitezei legale constituie principala cauză generatoare de accidente rutiere grave.

Deşi bilanţul fiecărei acţiuni desfăşurate pentru combaterea vitezei excesive este consistent în amenzi şi numărul permiselor reţinute pentru încălcarea acestei norme este tot mai mare, şoferii continuă să apese tare pedala de acceleraţie chiar şi în condiţii nejustificate.

Numai ieri au fost reţinute 10 permise de conducere ale unor şoferi depistaţi că s-au deplasat cu o viteză de peste 50 km/h limita peste viteza legală admisă.

Alţii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de peste 13 000 de lei. Şi nu a fost un target! Poliţiştii îşi doresc ca fiecare participant la trafic să fie în siguranţă.

Nu sunteţi mai impresionant, mai grandios sau mai fascinant dacă vitezometrul indica o valoare mare! Nu uitaţi că cineva drag vă aşteaptă acasă şi că viaţa are prioritate!

Te-ar putea interesa si

Tânăr din Ţicău, reținut de Poliția Transporturi după ce tâlhărit un băimărean. A fost arestat preventiv (actualizare)

Redactie

NICI DUPA DOUA LUNI: CU TIR-UL PE CONTRASENS LA INTERSECTIA BD INDEPENDENTEI CU DECEBAL (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Ciolacu despre cazul Cherecheș: „Costurile de a-l prinde au fost majore. Trebuie să luăm brățări”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.