Important

MANDAT PUS ÎN APLICARE: Săpânţean arestat pentru furt de lemne

O persoană, condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate, a fost identificată de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Sarasău şi depusă după gratii. Este vorba de un tânăr de 22 de ani, domiciliat în Săpânţa, care are de executat un an închisoare pentru comiterea de infracţiuni silvice.

Tânărul a fost depus ieri în Penitenciarul Baia Mare, în vederea executării pedepsei.

Băimăreancă identificată de poliţişti şi arestată preventiv pentru furt

Activităţile de cercetare şi investigare efectuate de poliţişti cu privire la comiterea unui furt pe raza municipiului Baia Mare a dus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

În baza probatoriului administrat, o băimăreancă de 29 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore şi prezentată Judecătoriei Baia Mare, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Verificările efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au relevat că furtul s-a comis la data de 29 noiembrie, în jurul orei 15.30. Victima, o băimăreancă de 77 de ani, a rămas fără portofelul în care avea bani şi acte personale, după ce tânăra de 29 de ani i le-ar fi sustras din geanta lăsată pe un scaun, în incinta unui magazin.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitei.

Te-ar putea interesa si

ASOCIAȚIA PENTRU AUTISM MAGIA UNICORNILOR: Profesorii băimăreni nu sunt pregătiți să predea copiilor autiști. 5% dintre copiii din creșele băimărene de azi sunt autiști

Redactie

SPIRIT CIVIC LA TĂUŢII MĂGHERĂUŞ: O femeie a predat poliţiştilor un portmoneu în care se aflau peste 1.000 lei

Vasile Dale

CÂND PASIUNEA PENTRU STUDIU A ELEVILOR CONTINUĂ ȘI ÎN VACANȚĂ: Excursie de studii la Timișoara a elevilor de la Centrul Județean de Excelență Maramureș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.