BREAKING NEWSEveniment

ÎNTREBARE-ÎNTREBĂTOARE: IPJ Maramureș va indisponibiliza polițiști și va angaja câini

Un comunicat de presă al IPJ Maramureș a lăsat cu gura căscată comunitatea maramureșeană. Astfel, contribuabilii au putut constata că patrupedele poliției sunt mai eficiente decât polițiștii.

Și cum să nu fie polițiștii invidioși când văd rezultatele remarcabile ale câinilor aflați in gestiunea serviciului de ordine publică.
Și cum să nu fim noi, cititori ai comunicatului, siderați de perspicacitatea animalelor aflate în grija serviciului amintit de mai sus.

Drept urmare, aș adresa câteva întrebări celor care au remis activitatea patrupedelor spre a ne face convinși că investiția în patrupede este mai benefică decât în polițiști cu academia absolvită.

1. De la ce distanță au reușit câinii să adulmece mirosul țigărilor de contrabandă și dacă pot face ușor diferența dintre mirosul acestora și ale celor fiscalizate?

2. În ce limbă au redactat cele 11 procese verbale de contravenție și cum le-au înmânat contravenienților?

3. Cei peste 35 mc lemn confiscat, erau de esența moale sau tare? Cumva, vreun alt patruped a ridicat piciorul și a marcat, anterior tăierii, lemnele mirosite ca fiind tăiate fraudulos?

Cu o așa echipa profesionistă, IPJ Maramureș poate disponibiliza polițiștii și poate construi adăposturi pentru patrupedele ce vor reuși să adulmece Covidul și măștile contrafăcute… în special cele de pe la Târgu Lapuș!

Te-ar putea interesa si

SCANDAL UDMR – Cherecheș LA CASTANIADĂ: Kurtos-ul unguresc și drapelul românesc l-au lăsat fără atribuții pe viceprimarul de etnie maghiară al municipiului Baia Mare!

Vasile Dale

MĂRTURII CUTREMURĂTOARE ÎN CAZUL FETIȚEI de 14 ani violate: ”I-a sărit în spate un om cu o mănușă pe mână, i-a pus cuțitul la gât, i-a dat un pumn în gură și a batjocorit-o” (video)

Vasile Dale

5 schimbări în locuința ta pentru economii pe termen lung

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.