Important

ISU MARAMUREŞ: Instructaj anual de pregătire cu șefii centrelor operative cu activitate temporară de la nivelul unităților administrativ-teritoriale

Personalul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, din cadrul I.S.U. Maramureș, a finalizat astăzi activitățile de instructaj anual de pregătire cu șefii centrelor operative cu activitate temporară de la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
La instruirea de astăzi, desfășurată la primăria comunei Ariniș, au participat, pe lângă gazde, reprezentanții a 10 comune din zonă: Gârdani, Ardusat, Asuaju de Sus, Băseşti, Bicaz, Băiţa de sub Codru, Fărcaşa, Ariniș, Oarţa de Jos, Sălsig și Ulmeni. Întrunirea survine celei similare, desfășurate ieri, la Primăria municipiului Baia Mare.
În cadrul instructajelor, personalul S.P.I.R.C. a prezentat participanților, printre altele, noutățile legislative referitoare la gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice având ca efect produceri de inundații, secetă hidrologică, precum și incidente, respectiv accidente, la construcţii hidrotehnice și poluările accidentale pe cursurile de apă.
Cei prezenți au mai abordat și aspecte referitoare la constituirea comitetelor locale pentru situații de urgență, respectiv a centrelor operative cu activitate temporară și a centrelor de conducere și coordonare a evacuării, înștiințarea și alarmarea populației, precum și la constituirea comisiilor pentru constatarea și evaluarea pagubelor.
De săptămâna viitoare, personalul S.P.I.R.C. din cadrul I.S.U. Maramureș va începe instructajele anuale cu primarii localităților din județ, în calitatea acestora de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență.

Te-ar putea interesa si

Promovarea Maramureșului peste hotare la aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice româno-spaniole

Redactie

Teo Milea, regal la un pian… regal în sala ATP Tech Center Baia Mare

Vasile Dale

Accidente rutiere în Pasul Prislop și Ardusat. Șoferi beți prinși în Borșa și Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.