BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: Cine sunt cei doi ”patronaşi” arestaţi preventiv pentru trafic respectiv cumpărare de influenţă

Azi magistraţii maramureşeni au trimis după gratii doi maramureşeni acuzaţi de comiterea infracţiunii de pentru trafic respectiv cumpărare de influenţă. Dar cine sunt ei?

Mihai, 47 de ani, un om de afaceri din Baia Mare, până în urmă cu ceva vreme avea o sumedenie de afaceri care aduceau câştiguri consistente. El ar fi cel care se lăuda prin tot oraşul că ar putea rezolva probele de sânge recoltate de la şoferii prinşi băuţi la volan.

Aşa se face că, spun sursele noastre, Vasile, 47 de ani, un “patronaş” din Miresu Mare, a apelat la serviciile băimăreanului pentru a rezolva testul de sânge al fiului său, care a fost prins băut la volan conducând pe drumurile patriei. Tariful cerut – 3.000 de euro. Ofiţerii anticorupţie din cadrul DGA Maramureş au aflat de întreaga poveste şi au organizat o prindere a celor doi în flagrant.

Ce a transmis azi instanţa maramureşeană

Tribunalul Maramureş a admis, în data de 25.11.2021, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului X, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi a inculpatului Y, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpaţilor, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul Y i-a remis inculpatului X suma de 3.000 de Euro, sumă pe care acesta a primit-o lăsându-l pe inculpatul Y să creadă că are influenţă asupra unor angajaţi din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Maramureş, şi promiţându-i că îi va determina pe aceşti angajaţi să efectueze un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv să faciliteze obţinerea şi înscrierea într-un buletin de analiză toxicologică emis pe numele fiului său a unei valori a concentraţiei de alcool în sânge inferioare celei prevăzute de legea penală, astfel încât acesta să evite tragerea la răspundere penală. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Tip solutie: admite cererea
Solutia pe scurt: Inch.pen. nr.79/DL/25.11.2021- În temeiul art. 226 Cod procedură penală şi a art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 543/P/2021, şi în consecinţă:Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile începând cu 25 noiembrie 2021 până la 24 decembrie 2021 inclusiv, a inculpaţilor: 1. – CORUI VASILE-MIHAI (..) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 – modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, 2. POP IOAN-VASILE (..) pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 – modificată și completată. Potrivit art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare.Pronunţată în camera de consiliu azi, 25 noiembrie 2021.

Te-ar putea interesa si

Poliția în acțiune: 5 motocicliști au rămas fără talon în Baia Mare. Au modificat sistemul de reducere zgomot

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Percheziții în stradă pe bulevardul Unirii din Baia Mare. Vizat a fost livratorul cu mesajul ”Am droguri” lipit de mașină (actualizare)

Vasile Dale

Actualizare: Culegător de ciuperci dispărut în zona împădurită Stremț, găsit în viață în Odești

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.