Important

COMUNICAT: Proiectul “C.E.S“ se apropie de final

Vineri, 17 decembrie, a avut loc conferința de încheiere a proiectului “C.E.S. – Cultura- de la Educație la Sănătate”, denumită “Cultura ca terapie“.
Acesta a fost organizat la sediul Asociației Esperando, începând cu ora 10:00 și a reunit factorii implicați în proiect: beneficiari, părinți, specialiști și voluntari.
Specialiști din diferite domenii culturale, care au susținut workshopuri pentru persoanele cu nevoi speciale, au vorbit celor prezenți despre utilizarea artei în scop terapeutic, dar și despre experiența pe care au avut-o ei alături de participanții în proiect.
Cu toții au stabilit că aceste întâlniri au fost benefice atât pentru terapeuți, cât și pentru beneficiari. Cei din urmă descoperindu-și noi abilități și capacități, ceea ce contribuie la creșterea stimei de sine.

Au fost premiați cei mai implicați participanți pe fiecare domeniu în care au fost organizate workshopuri: terapie prin muzică, prin dans, prin teatru și mimică, prin meșteșuguri și prin pictură. Aceștia bucurându-se de premiile primite, dar și de cuvintele frumoase pe care terapeuții le-au rostit la adresa lor.
Cu această ocazie, a fost lansată și broșura de prezentare a proiectului.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare conform legii 350/ 2005, și s-a derulat în perioada octombrie – decembrie 2021.

Te-ar putea interesa si

ŞCOALA MAMEI LA SPITALUL DE URGENŢĂ: Se reiau cursurile de pregătire a gravidei pentru naștere și lăuzie

Redactie

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități – la Asociația Esperando

Redactie

Ionel Bogdan: Finanțare asigurată pentru Pasajele supraterane de la Italsofa și Clubul Văcarilor

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.