Important

DEPISTAT ÎN TRAFIC: La volan şi băut, şi vitezoman pe un bulevard din Baia Mare. 161 km/oră în loc de 50 km/oră

Azi noapte, la ora 01.05, polițiștii din Baia Mare au depistat în trafic, un autoturism condus pe bulevardul București din municipiu, cu viteză excesivă.

Acesta a fost înregistrat cu cinemometrul TRUCAM având viteza de 161 km/h pe un sector de drum cu limita de 50 km/h.

Autoturismul nu a oprit la semnalul efectuat regulamentar de către polițist, continuându-și deplasarea până pe strada Aviatorilor.

La volan a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 26 de ani din Cernești, care emana halenă alcoolică, iar în urma testării cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Te-ar putea interesa si

PESTE 1.600 DE LOCURI SCOASE LA CONCURS ÎN ȘCOLILE DE POLIȚIE

Redactie

IMPORTANT: PUNCT INFO AL POLIŢIEI LA CASTANE 2018

Vasile Dale

Programul Zilelor Orașului Baia Sprie 13 – 14 August 22

Vasile Dale

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.