BREAKING NEWSImportant

COMUNICAT DE PRESĂ: 19,8 milioane de lei pentru proiectul de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a cabinetelor din ambulatoriile Spitalului Județean de Urgență Baia Mare

Proiectul privind “Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea cabinetelor din ambulatoriile de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgență Dr. Constantin Opris Baia Mare” a fost aprobat pentru finanţare prin PNRR, valoarea proiectului fiind de 19,8 milioane de lei.

Proiectul are ca obiectiv lucrări de modernizare a ambulatoriului și achiziționarea de dotări noi, cu aparatură modernă, la cele mai înalte standarde de calitate. De asemenea, și spațiul din ambulator va fi organizat într-un mod mult mai practic și accesibil pentru ca personalul medical să își poată desfășura activitatea cât mai eficient, iar pacienții să beneficieze de cele mai bune condiții.

Reabilitarea ambulatoriului integrat al spitalului şi dotarea acestuia cu echipamente performante vor conduce la îmbunătățirea calității serviciilor medicale, la creșterea calității vieții, continuarea reformei în sistemul sanitar şi, pe termen lung, la apropierea de indicatorii de sănătate şi demografici ai țărilor civilizate. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt pacienții consultați în ambulatoriu, iar beneficiarii indirecţi sunt reprezentați de populaţia județului Maramureș, aproximativ 460 000 locuitori.

Activitatea Ambulatoriului Integrat reprezintă o prioritate absolută pentru Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, de aceea este foarte important să investim în modernizarea și dezvoltarea acestuia. Mulțumesc domnului Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, pentru sprijinul oferit acestui proiect important pentru sănătatea maramureșenilor.

Datorită acestei finanţări, SJUBM va lărgi gama de servicii medicale oferite în ambulator, ce deservește 38 de specialități, urmând deschiderea de alte 5 cabinete medicale, implicit specialități noi(neonatologie, anestezie terapie intensivă, radioterapie, cardiologie pediatrică, pneumologie ), ceea ce va duce la creşterea nivelului calitativ al actului medical, inclusiv prin realizarea de noi tipuri de investigaţii medicale. Acest succes este și meritul echipei, de aceea le mulțumesc pentru efortul depus tuturor celor care au fost implicați în etapa de pregătire a proiectului.

Manager, Oros George Alexandru

Te-ar putea interesa si

ÎNVĂŢĂMÂNT: Procent covârșitor de membri SLI Maramureş la greva de astăzi

Redactie

Eveniment de EXCEPȚIE: ”Iubește Moroșenește! Danț în pace și iubire!” Gazdă: Romanița Events, sala Diamont (Recea)

Vasile Dale

MIREŞU MARE: “Vom începe asfaltarea pe toate străzile şi uliţele din comuna noastră”, spune Ioan Mătieş

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.